Cercetări britanice

De la Neciclopedie
Salt la: navigare, căutare

„Românii când citesc despre cercetările britanice exclamă încântaţi: 'Ioooi, ejaculez!' sau 'Iştenem! Mien iou!'”

~ Ion Dolănescu în Enciclopedia tehnică a României

Cercetările britanice sunt ştirile pe care le găsim zilnic în presă, cercetări care acoperă toate domeniile posibile (şi imposibile).

Cercetătorii britanici ne anunţă cu seriozitate cum se toarnă vinul în pahar, cum se scoate dopul unei sticle de şampanie, cum se împachetează optim un cadou minimizând consumul de hârtie, cum se face nodul la cravată, cum se trage fermoarul, cum se beleşte ştiuletele de cucuruz, cum se spune o glumă sau cum se sparge o nucă.

An de an, aceştia descoperă apa caldă sau gaura în macaroană, pun coada la prună, şi multe altele de genul acesta.

De-a lungul timpului, celebrităţi ca Plutonier Căpşună, Gică contra, Bulă, Mula Nasrudin, Ciuri-Buri, Trichi-Flichi, Huţi-Muţi şi alţii s-au declarat foarte încântaţi de valoarea cercetărilor britanice.

După cum declara dealtfel şi celebrul Gică Fărâmică, viking de origine somalezo-filipineză, expert în arhitectura lingvistică a preparării cozonacilor umpluţi cu spaghetti, în prezent ataşat cultural în faţa trotuarului de pe lângă chioşcul de ţigări din curtea ambasadei ruso-berberă din China: "cercetările britanice îşi merită toţi banii. Ele sunt motorul progresului umanităţii. Las moştenire cercetătorilor britanici toată averea mea, formată din doi saci cu fasole bătută şi un coteţ cu acoperiş de pal melaminat şi pavat cu găinaţ."

Cercetătorii britanici au descoperit că oamenii sunt de trei feluri: şefi, şefuţi şi futuţi, că un numărul nasturilor de la pantaloni afectează în mod decisiv pofta de sex, că forma scaunului pe care stăm spune totul despre talentul înnăscut pentru ştiinţe exacte, etc.

Cercetătorii britanici au demonstrat că oamenii care se spală pe mâini înainte de a lua decizii devin mult mai îngăduitori, informează ediţia electronică a Daily Mail. (Ştire ProTV, 2 decembrie 2008).

Sutem conştienţi că fără cercetările britanice ştiinţa nu ar putea progresa la modul în care o face astăzi şi de asemenea suntem optimişti că cercetătorii britanici nu vor conteni să ne uimească zilnic cu minunatele lor descoperiri.

Cercetătorii britanici au stabilit că oamenii se simt cu adevărat bine şi în formă doar 61 de zile pe an, în restul timpului ei fiind afectaţi de boli mai mult sau mai puţin grave, precum răceli şi gripe, înţepenirea gâtului, crampe musculare şi infecţii oculare. Ei se pot simţi cel mai rău lunea, la ora 11.35, şi cel mai bine sâmbăta la prânz.[1]

De prin presă adunate[modificare]

29 mai 2004 - Cercetatorii britanici au stabilit o formula pentru construirea castelului de nisip perfect: W = 0,125 x S, adica o parte apa (W) si opt parti nisip (S). O echipa de la Universitatea Bournemouth a mai descoperit si faptul ca plaja din localitatea Torqay are cel mai bun nisip din Marea Britanie pentru construirea de castele. [1]

6 martie 2001 - Cercetatorii britanici au stabilit ca Fericirea costa 1,5 milioane de dolari. Doi specialisti in economie de la Universitatea Warwick, Marea Britanie, au descoperit, in premiera absoluta, ceea ce ei numesc pretul fericirii: 1,5 milioane de dolari, relateaza "The Sunday Times". [2]

28 iunie 2001 - Vacile care asculta REM dau mai mult lapte. Vacutele produc mult mai mult lapte daca asculta, in timp ce maninca, muzica lenta, cum ar fi anumite piese de REM sau Lou Reed, releva un studiu efectuat recent de specialistii britanici. Expertii de la Universitatea Leicester, Marea Britanie, sustin ca exista si vacute ceva mai temperamentale, care prefera muzica mai ritmata, insa, ca regula generala, piesele prea zgomotoase le streseaza si le inhiba. [3]

22 decembrie 2002 - Un profesor de la Universitatea Dundee, Scotia, a gasit formula matematica perfecta pentru a impacheta darurile de Craciun, astfel incit sa nu ramina nefolosita nici macar o bucatica de hirtie. El a stabilit care trebuie sa fie dimensiunile hirtiei de cadouri dupa masurile pe care le are obiectul de impachetat. [4]

22 mai 2003 - Britanicii au stabilit formula matematica pentru calitatea plajelor: D = (-2xA12)+(1+A33)+(1xA34)+(2xA45)/AT. Oamenii de stiinta britanici, care au cooperat cu cei turci si cu cei maltezi, au facut studii minutioase, timp de trei ani, pentru a afla cum ar trebui sa arate plaja perfecta. In urma acestor cercetari, rezultatul a fost o formula matematica ametitoare, prin care s-a stabilit ca una dintre cele mai dezirabile plaje din lume este cea numita Poppit Sands, din Tara Galilor, releva "The Sun" [5]

20 august 2004 - Formula tocului ideal. Cercetatorii britanici au pus pantofii in ecuatie. Cercetatorii Institutului de Fizica din Marea Britanie au depus eforturi considerabile pentru a dezvolta o formula pe care amatoarele de tocuri inalte o pot folosi pentru a afla ?cit de sus pot ajunge?. Avind ca element de baza numarul de la pantofi, formula exprima inaltimea maxima pe care o puteti purta la pantofi fara a va pierde echilibrul sau a suferi dureri cumplite de picioare. [6]

Note[modificare]