Boscorodirea

De la Neciclopedie
Salt la: navigare, căutare
Biblia cu slove slavone

Boscorodirea (din limba ucraineană božkorodity) înseamnă un mod de a vorbi încet și nedeslușit, ca pentru sine, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a bălmăji. Dar cuvântul, aproape uitat în zilele noastre a avut o legătură profundă cu existenţa religiei ortodoxe pe „spaţiul carpato-danubiano-pontic”.

În secolul al IX-lea, creştinii din acest spaţiu, care se suprapune în mare pe teritoriul de azi al României, aparţineau de biserica tradiţională latină, care ţinea slujbele religioase în limba latină.

Încreştinarea, în secolul al IX-lea, a vecinilor bulgari la ritul ortodox, cu limba liturgică slavonă, a fost hotărâtoare pentru destinele bisericii române, datorită presiunii politice exercitate de aceasta.

În timpul Ţaratului Vlaho-Bulgar al Asănestilor (1186-1258), şi al migrării călugărilor bulgari spre Ţările Române, drept urmare a căderii la 1453 a Constantinopolului şi a invaziei otomane, influenţa slavă în biserici este de nestăvilit, determinând impunerea formei bulgare a creştinismului. Asan i-a silit pe valahi să renunţe la ritul religios latin, să nu mai citească şi să nu mai ţină slujbe în limba latină, ci în cea slavonă. Înlocuirea limbii latine cu cea slavonă a avut o influenţă defavorabilă asupra istoriei întregului popor român. Forma bulgară a creştinismului s-a substituit în mod violent celei latine.

Deşi, la început, românii au opus rezistenţă abandonării limbii latine, bulgarii au aplicat în cele mai multe cazuri forţa pentru eliminarea ritului şi limbii latine, măsura cea mai radicală fiind tăierea limbii preoţilor care mai foloseau limba latină în bisericile româneşti. Şi cum frica păzeşte pepenii, aceştia au abandonat liturghiile în latină.

De unde cunoaştem aceste practici barbare? De la Dimitrie Cantemir care, în "Descriptio Moldaviae" menţionează procedeul de tăierea limbii celor care nu vor folosi limba slavonă. Prin scrierea sa, el confirmă că metoda de înlocuire a limbii latine cu limba slavonă a fost făcută cu o extremă violenţă. Iată cum a sintetizat trecerea românilor la ortodoxia de limbă slavonă:

„Preoţii care nu cunoşteau limba slavona, au început a imita prin sunete asemănătoare, pe care nici cei ce ascultau nu le înţelegeau".

Prin urmare, s-a produs un fenomen unic în lume şi nemaiîntâlnit în istorie: "boscorodirea", care consta în simularea vorbirii sau citirii unei limbi necunoscute preotului. Ce oroare! Vorbirea clară şi cu înţeles a frumoasei noastre limbi, încă în formare, care era încă o reală latină vulgară, aducea cu sine pedeapsa "tăierii limbii." Iar schimonosirea, bolborosirea unor cuvinte, fără de înţeles, pe care sufletul şi conştiinţa le detesta, erau dovada de conformism. Străduinţa de supunere era acceptată, chiar încurajată. Aşa s-a ajuns la cea mai degradantă înjosire a conştiinţei!

Influenţa bisericii bulgăreşti asupra dezvoltării poporului român, care a ţinut din păcate aproape 800 ani (900-1650), a fost deosebit de dăunătoare. Devenind - fatal - şi limba statului, aproape singura scrisă şi citită, limba slavonă a împiedecat cultivarea graiului românesc, pentru un răstimp îndelungat. Limba slavonă şi formulele culturale legate de ea au apăsat ca un balast asupra minţii poporului român. Străină de mentalitatea poporului român, ea a împiedecat dezvoltarea şi a înăbuşit gândirea românească timp de aproape opt veacuri, răstimp în care ideile progresiste au trebuit rostite într-o limba străină, nu în cea firească. Gândirea a rămas pironită pe loc, într-un cerc strâmt şi îngust, fără a putea rodi din ea o propăşire intelectuală. Gândirea latină a poporului român nu se putea dezvolta decât prin reluarea contactului cu o civilizaţie latină.

După constituirea celor două principate române (Ţara Românească şi Moldova) patriarhii greci ortodocşi de la Constantinopol s-au grăbit să le domine, să le aducă în sfera lor de influenţă. Aşa a început şirul de mitropoliţi ortodocşi străini, mai precis greci, în Ţările Române. În biserici preoţii români citeau pe slavoneşte sau boscorodeau (bolboroseau).

Boscorodirea s-a format deoarece preoţii români nu ştiau slavoneşte, dar de teama tăierii limbii, au început să imite limba slavonă, prin sunete asemănătoare. Cei mai mulţi preoţi români nu ştiau în slavoneşte decât Tatăl Nostru şi Crezul, restul slujbei fiind boscorodit. Cultul lui Dumnezeu a ajuns o înşirare de sunete cu prefixe şi sufixe slavone. Aceşti preoţi români "boscoroditori" aveau în psihicul lor convingerea falsului şi a înşelătoriei. Se boscorodea până şi la episcopie.

În acea vreme, mulţi boieri şi chiar domnitori nu ştiau nici scrie, nici citi. Iar preoţii... boscorodeau. Or, religia creştină are un ritual, are formule cu care se dau Sfintele Taine. Dacă cel care le administrează nu foloseşte cuvintele prescrise, sacramentul este nul. Cum vor fi dat preoţii boscoroditori botezul, spovedania, Sfânta Liturghie, iar episcopii cum au hirotonit preoţii? Ce siguranţă are continuitatea Episcopatului de la Apostoli până în prezent în biserica ortodoxă, pe perioada cât a durat boscorodirea?...

Ne putem întreba, cu profundă mirare: ce pregătire religioasă putea exista în acea vreme? Ce conştiinţă aveau preoţii boscoroditori? Ce loialitate faţă de adevăr, atunci când se prefăceau că ştiu ceea ce, de fapt, ignorau?! În asemenea împrejurări nu exista o chemare la preoţie pentru că preotul nu era pregătit şi era convins că îi înşeală atât pe Dumnezeu, cât şi pe credincioşi. Iar dacă preoţii nu ştiau sacramentele şi rugăciunile, care era, de fapt, credinţa poporului?

Continuăm să boscorodim, adică imităm, fără probleme de conştiinţă...